Dragostea si intalnirile karmice
Considerand ca sunteti familiarizati cu ceea ce inseamna karma si alte
elemente care tin de „karmic”, vom vorbi acum despre dragoste si karma,
pentru a intelege unele aspecte legate de acest subiect interesant. Pentru
cei care doresc sa-si improspateze cunostintele despre vietile anterioare
si influenta lor asupra noastra, este bine sa reciteasca articolul „Astrologia
karmica” ( click aici ) si „Karma individuala si karma colectiva” ( click aici ).
Din perspectiva karmica, felul nostru de a fi, de a ne comporta, chiar
de a simti, nu se trage, asa cum s-ar putea crede, din experientele acestei
vieti, ci isi are radacinile in vietile trecute la care se raporteaza
in mod inconstient amintirile, dar mai ales optiunile de viata si obiceiurile.
Acest fel de a fi a fost ales special pentru aceasta viata, cu scopul
ca individul sa se poata desprinde de repetarea vietii trecute, deci si
de greselile facute atunci, prin anumite experiente. Deseori nu ne sunt
clare evenimentele, ba, de multe ori, suferim si invinuim cu incapatanare
destinul sau soarta rea, proiectand in mod gresit responsabilitatea in
exterior, fara sa ne intrebam daca nu cumva noi suntem aceia care am gresit,
undeva... candva...
Despre intalnirile karmice
O intalnire karmica este, de fapt, o „regasire” a doua suflete care s-au
cunoscut si au relationat intr-o viata anterioara, iar aceste intalniri
pot avea valente negative sau pozitive, in functie de legatura karmica
a celor doi. Vi s-a intamplat sa intalniti „pentru prima oara” in viata
( asta ) o persoana necunoscuta, pentru care sa simtiti din prima clipa
o simpatie spontana, ei bine, este legatura karmica pozitiva care se manifesta
in aceasta intalnire karmica. Exista si intalniri in care legatura karmica
are incarcatura negativa si, in acest caz, vom simti un sentiment de respingere
pentru persoana respectiva. Intalnirile karmice au un rol important in
vietile noastre, ele constituind ajutorul nostru pentru a evolua spiritual,
in sensul rezolvarii unor probleme relationale sau datorii karmice ramase
dintr-o viata anterioara. Intr-o tema natala, Saturn este cel care ne
poate indica intalnirile karmice de toate felurile, ca cele cu parintii,
bunicii, rudele apropiate, cu sefii nostri ierarhici, cu prieteni si cele
ale sufletelor-pereche. Ne regasim cu suflete dintr-o viata anterioara,
din diverse motive ; pentru ca avem o datorie karmica sau pentru ca trebuie
sa platim celuilalt o astfel de datorie ; ne reintalnim pentru a indrepta
un rau comis intr-o viata anterioara persoanei respective sau pentru a
invata o lectie, pentru evolutia noastra spirituala, pentru a termina
ceva ramas nedus la bun sfarsit intr-o viata trecuta ; o reintalnire karmica
poate avea drept scop ajutorarea altui suflet sa evolueze spiritual sau
sa-si plateasca o datorie karmica ori, in cazul in care viata unei persoane
a luat sfarsit inainte de vreme, iar celalalt a ramas blocat in suferinta
dragostei ca intr-o bucla temporala, regasirea karmica servind la deblocarea
respectiva pentru continuarea evolutiei ; sunt multe astfel de legaturi
karmice care pot face posibile intalnirile karmice. Acestea pot fi de
naturi diferite si nu poate fi vorba doar despre doua suflete barbat-femeie
; legatura karmica se refera nu numai la iubiti, ci si la mama-copil,
copil-tata, frati, surori, prieteni, sefi, rude si alte legaturi care
fac posibila intalnirea karmica. Ne reintalnim ; si daca relatia din aceasta
viata isi atinge scopul, acela de evolutie spirituala, nu este imperios
necesar ca noi sa ramanem impreuna, iar despartirea va fi simpla, usoara
si fireasca.
„Sufletele-pereche”
Sufletele care se iubesc cu o dragoste puternica, intensa, intr-o viata,
este posibil sa se reintalneasca de-a lungul a mai multor vieti, datorita
iubirii lor atat de puternice, incat energia pe care o creeaza tine sufletele
impreuna pe durata acestor vieti. Uneori sufletele-pereche se reintalnesc
intr-un moment critic al existentei lor, cand intervine un blocaj, care
nu mai permite evolutia spirituala ; iubirea ii ajuta la deblocarea starii
acesteia si astfel isi pot continua procesul de evolutie. Pentru ca scopul
sufletelor-pereche este de a se ajuta reciproc in evolutia lor spirituala.
Dar nu spunem suflete-pereche numai indragostitilor ; pot fi astfel de
persoane cu legaturi de alta natura, cel mai simplu exemplu fiind acela
al mamei cu copilul ei dintr-o viata anterioara, care se regasesc in aceasta
viata ca fiind surori care se simt suflete-pereche. Saturn este foarte
important in sinastriile ( compararea temelor natale a doua persoane )
unor intalniri karmice ; cand Saturn se suprapune pe Soare, Luna, Venus
sau ascendent, este vorba de suflete-pereche ; suprapunerea lui Saturn
pe ascendentul celuilalt poate duce la o casatorie durabila. De asemenea,
pozitia nodurilor lunare pot indica suflete-pereche, dar si Lilith ( Luna
Neagra ), a carei suprapunere cu Venus, Marte, Luna si Soarele provoaca
o atractie irezistibila si, daca este vorba despre o persoana de sex opus
, se manifesta o atractie fizica instinctiva. De asemenea, Kiron este
important, deoarece poate indica o regasire karmica a doua suflete-pereche,
cand se suprapune pe Nodul Nord sau pe Soare ; suprapunerea cu Venus indica
o puternica atractie senzuala si sentimentala. O legatura karmica deosebita
poate fi atunci cand Soarele din tema unuia se suprapune pe casa VIII
din tema celuilalt, in acest caz Soarele este o dragoste din alta viata
pentru cel cu casa VIII. Sunt mult prea multe elemente care trebuie luate
in considerare pentru a descoperi afinitatile dintre doua suflete, dar
ce trebuie stim este ca, in pofida faptului ca am intalnit ( sau nu )
sufletul-pereche, a te crampona de o anumita legatura ( si am vazut ca
este vorba si despre orice alta legatura decat cea de dragoste ), poate
fi uneori impotriva firii, caci, odata ce scopul reintalnirii karmice
a fost atins, nu este imperios necesar ca cei doi sa ramana impreuna.
Sa mai stim...
Intalnirile karmice importante pentru evolutia noastra sunt planificate
in Universul Spiritual, in perioada dintre doua vieti ; avem posibilitatea
de a le trai in mod inconstient sau ( mult mai bine ) putem incerca sa
intelegem ratiunea spirituala a vietii noastre. De multe ori cautam iubirea
in sfere inalte sau, ma rog, in alte locuri, cand ea se poate afla undeva,
aici, aproape, doar ca n-am vazut-o noi. Pentru a incerca sa intelegem
aceea ratiune spirituala a vietii noastre, putem apela la astrologia karmica,
la regresia emotionala sau hipnotica ; dar cea mai buna „metoda” este
aceea de a apela la propria intuitie si la „bunul-simt” ( spiritual ).
A trece cu „ochii inchisi” prin viata, figurativ vorbind, inseamna a ne
condamna la reincarcarea karmei cu alte si alte datorii pentru viata viitoare,
la ratarea ocaziilor de progres spiritual, la blocarea dezvoltarii personale
si a evolutiei noastre spirituale.
REDACTIA
www.reincarnare.ro
Copyright © 2007-2008 reincarnare.ro
*Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site
este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul
General Editor A.A.P.E.S.